Year: 2013

Ei bine, da, Tudor este sau cel puțin se comportă ca și cum ar fi dependent de mine. Orice trebuie făcut pentru el (papa, baia, îmbrăcat, schimbat pampers etc) trebuie făcut de mine că altfel nu e bine. Scâncește nemulțumit și cu boticul dulce bosumflat distribuie sarcinile: mama hai,  tata pa-pa palcale (adică, tata du-te la parcare la mașina!). Se dorește ținut de brațe (de mine, evident!), iar dacă ies din cameră vine după mine. Citisem eu că în jurul acestei vârste se manifestă puternic dependența de mamă, copilul devine practic umbra ta, dar pe Tudor l-a prins această fază de ceva timp și nu-i mai trece.. Cu toate astea, nu pe mine încearcă să mă imite (în gesturi), ci pe Dan, tot el a rămas idolul lui în viață.

Tot Dan a venit cu o nouă și revoluționară (=eficientă) modalitate de calmarea copilui seara, la culcare. Începând de pe la 5-6 luni, Tudor a învățat că există un ritual de seară (baie, lapte, nani) care trebuie respectat. A plâns el câteva seri după ce îl lăsam singur in cameră, dar apoi adormea și în mai puțin de 1 săptămână micuțul a fost ferberuit. Toate bune și frumoase până de curând când Tudor a început să protesteze iar /plângă când ieșeam din cameră. Am stat o seară lângă el, am stat două, copilul se obișnuise deja să nu mai adoarmă dacă rămâne singur, ceea ce nu este ok. Eu încercam să ies pâș-pâș din cameră, dar micul vultur simțea imediat și se punea pe urlat. Așa că Dan a propus o abordare practică și matură: informăm copilul și îi cerem părerea. Tudor face baia, bea laptele, îl întrebăm dacă i-a plăcut, îl mângâiem de câteva ori și îi comunicăm: mama se duce să spele biberoanele, iar Tudor face nani, de acord? Copilul zice da și nu mai scoate un sunet. Simplu și productiv.

A fost o zi mi-nu-na-tă de weekend pe care Tudor a savurat-o din plin! Am avut buna inspirație să mergem la Ferma Animalelor,  un loc foarte bine amenajat și adaptat copiilor mici, care trebuie recomandat oricărui părinte.  Dovlecelul și-a revăzut majoritatea animalelor din cărți, a sărit pe trambulină, s-a plimbat cu poneiul (și a avut o postură excelentă!), s-a dat cu mini tiroliana de acolo (ajutat de Dan evident).. ce mai, multe experiențe noi într-un singur loc. În plus, prezența bunicului venit în vizită l-a încântat teribil pe piticot, care a avut un partener în plus de joacă și plimbare.

De câteva zile, îl chinuie o laringită: începe seara, noaptea tușește bine de tot și nu prea doarme, iar ziua puțin de tot. Îi facem aerosoli și dăm sirop de tuse și așteptăm să treacă cât mai repede.

Un weekend plin de noutăți pentru prichindel. După regăsirea cu noi și pupăceala de rigoare, ne-am decis că micuțul trebuie culturalizat. Hai la muzeu.. dar la care? Ne-am gândit un pic și am optat pentru Antipa; mai mult decât atât, am renunțat la mașină și am mers cu tramvaiul și metroul, ambele mijloace noi de transport pentru dovlecel. Nu pot spune că l-au încântat, nici nu s-a speriat de ele.. dar măcar știm că putem conta pe el că acceptă și metroul dacă este nevoie. La muzeu, atenția i-a fost captată pentru aproximativ 20 de minute de către pești, rațe, vaci și broaște..în principiu, animale cunoscute dinainte. Leul, tigrul etc l-au lăsat indiferent. A fost puțin fascinat și de elefant, dar asta datorită mărimii, cred. Oricum s-a plictisit destul de repede și tot încerca să bată cu palmele în geamul despărțitor. Cam devreme totuși pentru muzee… Ferma Animalelor este programată pentru perioada următoare, acolo sperăm să aibă mai multă răbdare și să se bucure mai mult de vizită.

Ne-am recuperat gălușca: a venit de la mare mai rotund decât a plecat, mai bronzat (evident) și cu chef de alintat (surpriză, surpriză!). Imediat ce a venit, s-a urcat pe moto și a inspectat toată casa; urmarea a fost că, în 10 minute, toate jucăriile posibile erau răspândite pe podea. Apoi, a pornit televizorul și a început să danseze. Are câteva cuvinte noi în repertoriu și mai multe jucării primite în dar (majoritatea mașinuțe), de care este încântat.  În casă, Tudor este destul de autonom, petrece minute bune jucându-se singur și nu mai trebuie supravegheat în permanență. Afară însă se schimbă lucrurile, este rapid și poate țâșni repede de lângă noi, pe stradă, dacă nu suntem atenți.

Teama sau reținerea față de mare a trecut cu noi alături: Tudor s-a bălăcit fericit de 2 ori pe zi (dimineața până în 10 și după ora 5), s-a jucat cu formele în nisip și a protestat vehement când era timpul să ne retragem spre casă. De la creșă probabil a învățat să numere și îi place să repete: 1, 2, 4, 5 etc. Uneori ajunge și până la 10, ceea ce mie mi se pare incredibil pentru vârsta lui; de cele mai multe ori, sare peste 4 și 7. Îi place să cânte La Mulți Ani (din nou, meritul creșei), iar de când a descoperit bunica lucrul asta, cântă împreună cu el. Așa se face că i-am urat lui Tudor La Mulți Ani anticipat de vreo 20 de ori în ultimele câteva zile.

Interesantă schimbare de apetit, dovlecelul nostru mic refuză carnea. Mai întâi studiază cu atenție lingura cu mâncare pe care i-o întinzi, dacă este și carne acolo o culege migălos și o pune deoparte, iar apoi mestecă cu poftă restul de mâncare. Pilaful este preferatul din ultimele zile și ouăle, le devorează de câte ori are ocazia.