Month: July 2012

Este adevarat ca doar in casa deocamdata, probabil pentru ca este locul familiar si umbla mai usor in picioarele goale decat cu sandalute. Dar merge mult si bine, cade in fundulet cand oboseste, sta putin si o ia de la capat. Are o minge mica si verde mai nou, pe care o fugareste prin casa.

Am ramas fara bona, cel putin pe o perioada de 2-3 saptamani. Are probleme personale de rezolvat si asta e, nu prea avem de ales si trebuie sa ne gandim la alte optiuni. Optiuni care sunt destul de limitate. Pe Tudor il vom trimite la mare la bunici vreo 2 saptamani, dar apoi trebuie gasita o solutie si va fi destul de interesant de vazut cum rezolvam.

 

Tudor al nostru crește și ne dă de înțeles, din ce în ce mai pregnant, că are personalitate. Și nu se teme să și-o manifeste în special când nu este lăsat să facă fix ce are el chef: să se plimbe împingând scaunul, să dărâme cărțile din bibliotecă, să iasă pe balcon etc. Ce face mai exact când nu-i convine ceva? Se trântește pe jos, țipând cât poate și eventual se mai și lovește cu capul de fotoliu sau parchet, în cădere. Moment în care, ghici ce? Țipă și mai tare pentru că s-a lovit… este fun, ce mai! Evident că are deja câteva semne de bună purtare, adică julituri pe picior și cucuie. Am convenit cu Dan că trebuie să fim calmi dar fermi, să nu fim absurzi și să-i interzicem multe lucruri, dar nici să exagerăm cu toleranța… tindem spre echilibru, dar desigur va fi greu să-l obținem.

Acum 3 zile, am mers la doctor să-i verifice buricul ușor ieșit în afară. Are un soi de hernie ombilicală, dar nu se poate face nimic acum, eventual îl operăm la 2-3 ani, dacă vom dori, din considerente strict estetice – nu are prescripție chirurgicală. În schimb, tot atunci, am rezolvat cu decalotarea. A plâns puțin micuțul, dar l-a luat Dan în brațe și s-a potolit ca prin farmec, iar la plecare chiar i-a zâmbit doctorului.

Tudor a învățat să ofere. Studiază un obiect și apoi mi-l întinde mie și zâmbește cu gura până la urechi când îi mulțumesc. După care întinde repede mânuța și își revendică jucăria înapoi. Este un drăgălaș și cred că înțelege când este lăudat.

Prichindelul are mai nou 2 prieteni. Pici mici ca și el, întâlniți în părculețul de lângă bloc, un băiețel și o fetiță. Se mai joacă cu ei la nisip, cu lopățica adusă de bunica și îi place tare mult să lovească mingea cu piciorul. Mingea aparține fetiței, ea a încercat să o recupereze la un moment dat și s-a trezit cu o lopățică în cap din partea lui Tudor. Am încercat noi să-i explicăm manierele micului poznaș, dar mă tem că nu pricepe. În afară de mingii, este foarte atras de trotinetele de plastic: când vede un copilaș de 3-4 ani pedalând pe una, pornește în urmărirea lui, nu are complexe de vârstă.

În această seară, gălușca mică a stabilit un nou record la mersul în picioare: a parcurs singur vreo 2 metri, incluzând și o schimbare de direcție. Oare se pune că merge în picioare sau trebuie să mai exerseze? Evident că nu am reușit să filmăm nici de această dată, până deschidem noi camera trece momentul..

Azi prichindelul nostru haios a împlinit 10 luni. Ziua nu a fost însă una reușită pentru că micuțul suferă de diaree de vreo 3 zile… da, nu este plăcut deloc, iar azi am mers cu el la ambele doctorițe pentru un sfat. Ambele au recomandat regim alimentar în primul rând: lapte fără lactoză, fructe permise sunt bananele și merele coapte, fără brocoli sau conopidă, excludem iaurtul, sporim consumul de morcov fiert, facem orez fiert și ceai de mentă, punem încerca și paste. În plus, administrăm câteva zile Debridat și Eubiotic.

Durerile de burtică combinate cu 2 gingii inflamate sus (incisivii) și adăugate căldurii de afară duc la o scumpete mică irascibilă. El, un drăgălaș de felul lui, are acum adevărate crize de personalitate: se trântește pe jos dacă nu îl plimbi de mânuță în picioare, se zbate când îl schimbăm, se aruncă din căruț, plânge isteric seara înainte de culcare dacă este lăsat singur. Cu alte cuvinte este un mic manipulator sentimental. Eu sper să fie doar de fază și să-i treacă odată cu burtica.

În altă ordine de idei, a început să spună și ta-ta. Rar, încet, dar spune. Alte silabe pe care le exersează sunt ba-ba și pa-pa. A câștigat stabilitate pe piciorușe și face 3-4 pași singur, dacă este odihnit. O dată a căzut și s-a lovit la pătuț și a rămas cu o vânătaie pe nas și la frunte, semne de bună purtare. În parc, îi place să meargă ținut de mâini, să se dea în scripete și să sa joace în nisip – am zis că este cazul să îi cumpărăm o lopățică, oricum vrem să-l mai trimitem la mare. Este atras de mingii, îi urmărește pe băieții care au mingie și încearcă să o lovească și el cu piciorul. În rest, prea sociabil nu este în parc: el își vede de sandaua lui de ros, de jucăria lui sau de biberon și mai puțin de copii care se joacă în jur. Este inteligent micuțul: a văzut la noi cum scoatem jucăriile de sub pătuț folosind încălțătorul, iar acum folosește același obiect (cred că este mai înalt decât el) ca să dărâme piramida de cuburi sau să împingă mingea de pluș. Nu se mai obosește să se deplaseze el, acționează de la depărtare..

Sociabil sau nu, irascibil sau nu, tot prichindelul nostru rămâne și de cele mai multe ori îți vine să-l mănânci pe pâine. La Multe Luni înainte, Tudor!