Month: May 2013

Tudor crește mare, mare până la bec, cum îi spunem noi mereu, iar asta se vede și în ritualul lui de seară. Până acum 2-3 săptămâni, prichindelul mânca laptele, apoi noi ieșeam din cameră și el începea să-și cânte câteva minute până adormea. Acum a crescut, nu mai este bebe și nu-și mai cântă. Mănâncă, se intoarce pe o parte cu fundul la noi și nani până dimineață.

În restul zilei însă, Tudor cântă și dansează, așa ni se comunică de la creșă. Este vesel și zglobiu, atent la cărțile citite, mănâncă singur din ce în ce mai mult, iar zilele trecute a avut primul rendez-vous cu olița. A fost o întâlnire neproductivă, brotăcelul nostru s-a rușinat puțin și nu a produs nimic, dar orice început e mai greu.. o va rezolva el și pe asta.

Da, se pare că am ajuns acolo.. era mașinuțelor a debutat în forță.  De câteva zile, Tudor preferă să plimbe prin casă, pe masă, pe pereți, prin pământul de flori etc câteva dintre mașinuțele lui. Le manevrează, scoate tot felul de sunete în timpul asta și apoi se sfătuiește cu Cocolino. Da, micul ursuleț pufos este în continuare un obiect preferat, confidentul lui de încredere și prima alegere când vine vorba de smotocit.

În parc, ultima preocupare este să alerge după porumbei și să se joace la tobogane -în special la cele pentru copii mai mari, mai puțin accesibile lui. Îmi place că este perseverent, chiar dacă nu reușește din prima, revine la jocul cu pricina, se învârtește pe lângă el, mai încearcă o dată să îl escaladeze.. în principiu, nu prea renunță, ceea ce este ok.

Mănâncă bine cam tot ce îi dăm, cu excepția peștelui, nu-i place și pace. Cum nu se pune problema să renunțăm la acest aliment, am făcut păstrăv la cuptor, l-am amestecat bine în legumele lui de prânz și așa l-a mâncat. Nu obișnuiesc să-i dau desert acasă, dar azi a încercat pâine cu dulceață de trandafiri și i-a plăcut.

Ușor tardiv, dar i-am sărbătorit pe Roxana și Andrei. Prilej să ne vedem cu toții, mici și mari, la iarbă verde și pizza și tort. Cu această ocazie, Tudor a gustat pizza pentru prima dată. Noi nu l-am încurajat evident, dar cum a văzut/mirosit el ceva nou, s-a lipit decis de noi și a cerut:pa-pa! Vesta bună este că a lua 2 guri și apoi și-a văzut de joaca cu mașinuțe și căruciorul roz. Vestea mai puțin bună este că a vrut să încerce și dulciurile de pe masă. Dintre toate prăjiturile expuse, am decis că fursecurile sunt cele mai inofensive, așa că i-am dat vreo 2. I-au plăcut, ar mai fi vrut, dar i-am abătut atenția cu mersul la tobogane. Cam până aici ne-a fost cu refuzatul dulciurilor, cum se întâmpla inițial la creșă… treptat, le descoperă și îl atrag.

Primele noastre vise cu Tudor – cele pe care ni le amintim desigur – sunt aceastea: Tati, mi-e foame (pentru Dan) și Mami, hai la teatru (pentru mine). Evident, am sumarizat putin… De faptul că este un dovlecel mâncăcios și pofticios, nu se mai îndoiește nimeni, micuțului i s-a dus vestea jumatate de țară. Ei bine, azi, gălușca a avut primul contact cu teatrul. O trupă de teatru pentru copii a performat azi la creșă, l-am înscris și pe micuț, iar Tudor a urmărit sceneta captivat. Nu a plâns, nu s-a zbătut, a rezistat până la final.. o fi vreun semn, îl facem actor sau critic de film.

De când am revenit de la munte, lui Tudor i s-a modificat ritualul de seară. În primul rând, încercăm să-l culcăm puțin mai târziu, în jur de 8:30, pentru că mai devreme nu i se face somn. Apoi, începe să țipe și să plângă isteric dacă cumva ieșim din cameră după ce și-a mâncat el laptele – cum am făcut până acum, începând cu vârsta de 5 luni. Practic, nu mai adoarme singur. Nu trebuie să facem nimic special – cântat, legănat etc – doar să stăm lângă pătuțul lui; stă cu ochii pe noi ca pe butelie. Nu știu dacă este o fază normală pentru această vârstă sau dacă s-a speriat de ceva la munte într-o seară.. cert e că ar fi de dorit să-i treacă cât mai repede.

 

Anul acesta, am adăugat câteva zile de concediu zilelor libere de Paște și am pornit spre munte cu bunicii. Am mers la Izvorul Muntelui, lângă Bicaz, la o mică pensiune cu pârâu și curte relativ plată. Combinația ideală pentru Tudor, fascinat de apă și dependent de alergat. Schimbarea de peisaj i-a priit teribil micuțului: a văzut capre și vaci și cai, s-a împrietenit cu cățelul Ritzi suficient de tare încât să-l urmeze în curtea vecinului, a alergat, a aruncat flori în pârâu și a urcat pe deal. A dormit relativ bine, s-a dat uța în leagănul mare din curte, a hrănit puii străbunicilor, a căzut și s-a julit și i-au intrat așchii în deget. Peripeții, nu glumă.. Ca bonus, urma de răceală (nas puțin curgător) a dispărut complet.

În ceea ce privește mâncarea la munte, un succes răsunător a avut mămăliga cu brânză și smântână și mujdeiul de usturoi pe pâine; mai puțin bine a mers păstrăvul ( a luat 2 guri și cam atât) și grătarul. Asta e, apetitul vine și pleacă..

Ce am mai remarcat: vocabularul prichindelului crește încet dar sigur, se străduiește să imite multe din cuvintele spuse de noi. De exemplu: mama, tata, papa, nani, apa, cal sunt clare; bacala este bicicleta, moto este motocicleta, gajd=grajdul calului, mamala, tatala=mamaia, tataia etc. Uneori leagă 2 cuvinte, de exemplu mama papa (elocvent) sau tata bacala, iar tonul este clar și uneori autoritar (cu noi 2 mai ales, probabil din cauză că îi cam facem pe plac).

Regăsirea picilor la creșă a fost emoționantă: drăgălașa Bibi a fost pupată decis și cu țoc, se pare că ea este prima pasiune a lui Tudor; Luca l-a îmbrățișat și pupat, iar Taher îi ovaționa sosirea.. simpatici foc!