Author: Diana

Tudor a intrat în etapa în care îi place să spună NU cam la orice și îi place. Hai să schimbăm pampersul.. NU! Hai să punem tricoul.. NU! Hai să.. orice.. NU! Iar dacă reușești cumva să-i schimbi pampersul, să-i pui tricoul, să-l speli pe mâini etc împotriva voinței lui, își ia fața supărată: boticul bosumflat, bărbia în piept, brațele încrucișate.. e delicios rău și-ți vine să-l pupi dar.. NU! Uneori exagerează și ne trage câteva palme sau aruncă cu obiecte, moment în care l-am pedepsit trimițându-l la colț. A stat micuțul acolo câteva minute, plângând din răsputeri cu lacrimi de crocodil, dar nu a plecat.

A găsit și a început să folosească scuza perfectă pentru când nu reușește ceva: nu pot, Duda mic. Interesant este că a început să foloseasca asta și ca argument ca să nu-l certăm și o spune cu fermitate și convingere: mama nu colț Duda mic.. clar nu?

Micuțul nostru nu uită și nu iartă; dacă îl sâcâie un alt copil (țipă la el sau îl îmbrâncește) nu reacționează imediat dar la următoarea mașinuță/tobogan îi întoarce favorul sau îi confiscă jucăria. Am observat lucrul asta de câteva ori în parc la tobogane așa că îl urmărim îndeaproape ca să evităm micile conflicte.

2 săptămâni la mare și dovlecelul nostru drag aduce cu un mic african. S-a bronzat frumos, este ciocolatiu și delicios. Am mers la plaja aproape zilnic, dimineața și seara vreo 2 ore, iar Tudor a alergat pe plajă, s-a bălăcit la mal, a mers cu colacul în apa mai adâncă și a făcut forme în nisip.

La malul mării, micul div a avut câteva tentative mai elaborate de socializare. Tudor funcționează după principiul: am găsit, îmi place, e al meu. Așa se face că lua unele jucării de pe plajă, iar când posesorul venea să le recupereze, Tudor enunța convins: Nu băiețelul, nu, Duda!  Adică, este jucăria lui de fapt (așa se recomandă Tudor: Duda, spre deruta copiilor mai mari). Ei bine, i-am explicat că nu este frumos să șterpelească jucăriile care nu-i aparțin ci să abordeze proprietarul și să-i propună să se joace împreună. Clar? Da! Bun, se duce Tudor al nostru la micuțul/micuță, își apropie fața la 1 cm efectiv de fața lui/ei și începe prezentarea: Duda (și se arată și cu degetul să nu existe confuzii), băiețelul (sau fetița după caz), găleata, apă, da? Nu primea mereu răspuns, așa că mai încerca o dată. Dacă nici atunci nu era clar, abandona abordarea pacifistă, lua obiectul de interes și începea să se joace cu el. Până la urmă are și diplomația limitele ei..

Tudor nu socializează cu orice copil, aplică el cumva niște filtre și selectează. Dacă însă îl atrage un copil, încearcă să-l ajute. A găsit el un băiețel mai molatec la tobogane și s-a pus Tudor pe încurajat și motivat: hai băiețelul, bravo băiețelul. Micuțul l-a urmat evident și a reușit să traverseze și el toboganul. Exersăm și Mersi de câte ori putem, nu sunt sigură însă că semnificația lui îi este clară piciului.

Am descoperit un loc de joacă acoperit, cu tobogane mari și multe mașinuțe. Am mers acolo cu Tudor de câteva ori și a fost ok, în sensul că a fost fascinat de lucrurile noi și s-a obosit teribil alergând după alți băieței. A avut însă și ghinionul să întâlnească un băiat mai mare și ușor necizelat, care l-a tot ciupit și speriat până s-a supărat Dan și au plecat de la locul de joacă. În general, Tudor îi urmărește pe băiețeii mai mari și încearcă să-i imite, copii mai mici nu-l atrag deloc.

Apropierea de copii mai mari are și un neajuns, este tentat să încerce ce fac ei și poftește la chipsurile pe care ei le ronțăie. Evident discursul despre nutriția sănătoasă nu-și are rostul așa că nu avem ce face, îl îndepărtăm de copil, Tudor scâncește și protestează, iar noi îi oferim covrig sau banană.

Este vară, avem o varietate mare de fructe la dispoziție și cel mai minunat este că Tudor mănâncă fructe. Până acum nu a refuzat nimic definitiv și categoric, deși a mai avut unele reticențe. În astfel de cazuri, ce a contat pentru noi a fost exemplul personal (dacă noi mâncăm cu poftă, automat devine și el curios) și faptul că nu insistam prea tare să încerce ceva, în nici un caz nu l-am forțat. Treptat, Tudor a reușit să mănânce în această vară căpșuni, piersici, pepene galben și roșu și fructe de pădure (zmeură, mure etc). Primele 2 dăți le-am blenduit cu 2 lingurițe de miere și 2-3 biscuiți, apoi am lăsat doar fructele și rezultatul este super delicios oricum.

În rest, am cam renunțat să-i mai gătesc separat, ne gândim și preparăm mâncăruri pe care le acceptăm toți 3, atâta doar că sunt mai atentă la cantitatea de sare/condimente.

Ei bine, da, Tudor este sau cel puțin se comportă ca și cum ar fi dependent de mine. Orice trebuie făcut pentru el (papa, baia, îmbrăcat, schimbat pampers etc) trebuie făcut de mine că altfel nu e bine. Scâncește nemulțumit și cu boticul dulce bosumflat distribuie sarcinile: mama hai,  tata pa-pa palcale (adică, tata du-te la parcare la mașina!). Se dorește ținut de brațe (de mine, evident!), iar dacă ies din cameră vine după mine. Citisem eu că în jurul acestei vârste se manifestă puternic dependența de mamă, copilul devine practic umbra ta, dar pe Tudor l-a prins această fază de ceva timp și nu-i mai trece.. Cu toate astea, nu pe mine încearcă să mă imite (în gesturi), ci pe Dan, tot el a rămas idolul lui în viață.

Tot Dan a venit cu o nouă și revoluționară (=eficientă) modalitate de calmarea copilui seara, la culcare. Începând de pe la 5-6 luni, Tudor a învățat că există un ritual de seară (baie, lapte, nani) care trebuie respectat. A plâns el câteva seri după ce îl lăsam singur in cameră, dar apoi adormea și în mai puțin de 1 săptămână micuțul a fost ferberuit. Toate bune și frumoase până de curând când Tudor a început să protesteze iar /plângă când ieșeam din cameră. Am stat o seară lângă el, am stat două, copilul se obișnuise deja să nu mai adoarmă dacă rămâne singur, ceea ce nu este ok. Eu încercam să ies pâș-pâș din cameră, dar micul vultur simțea imediat și se punea pe urlat. Așa că Dan a propus o abordare practică și matură: informăm copilul și îi cerem părerea. Tudor face baia, bea laptele, îl întrebăm dacă i-a plăcut, îl mângâiem de câteva ori și îi comunicăm: mama se duce să spele biberoanele, iar Tudor face nani, de acord? Copilul zice da și nu mai scoate un sunet. Simplu și productiv.

A fost o zi mi-nu-na-tă de weekend pe care Tudor a savurat-o din plin! Am avut buna inspirație să mergem la Ferma Animalelor,  un loc foarte bine amenajat și adaptat copiilor mici, care trebuie recomandat oricărui părinte.  Dovlecelul și-a revăzut majoritatea animalelor din cărți, a sărit pe trambulină, s-a plimbat cu poneiul (și a avut o postură excelentă!), s-a dat cu mini tiroliana de acolo (ajutat de Dan evident).. ce mai, multe experiențe noi într-un singur loc. În plus, prezența bunicului venit în vizită l-a încântat teribil pe piticot, care a avut un partener în plus de joacă și plimbare.

De câteva zile, îl chinuie o laringită: începe seara, noaptea tușește bine de tot și nu prea doarme, iar ziua puțin de tot. Îi facem aerosoli și dăm sirop de tuse și așteptăm să treacă cât mai repede.