Tudor a intrat în etapa în care îi place să spună NU cam la orice și îi place. Hai să schimbăm pampersul.. NU! Hai să punem tricoul.. NU! Hai să.. orice.. NU! Iar dacă reușești cumva să-i schimbi pampersul, să-i pui tricoul, să-l speli pe mâini etc împotriva voinței lui, își ia fața supărată: boticul bosumflat, bărbia în piept, brațele încrucișate.. e delicios rău și-ți vine să-l pupi dar.. NU! Uneori exagerează și ne trage câteva palme sau aruncă cu obiecte, moment în care l-am pedepsit trimițându-l la colț. A stat micuțul acolo câteva minute, plângând din răsputeri cu lacrimi de crocodil, dar nu a plecat.
A găsit și a început să folosească scuza perfectă pentru când nu reușește ceva: nu pot, Duda mic. Interesant este că a început să foloseasca asta și ca argument ca să nu-l certăm și o spune cu fermitate și convingere: mama nu colț Duda mic.. clar nu?
Micuțul nostru nu uită și nu iartă; dacă îl sâcâie un alt copil (țipă la el sau îl îmbrâncește) nu reacționează imediat dar la următoarea mașinuță/tobogan îi întoarce favorul sau îi confiscă jucăria. Am observat lucrul asta de câteva ori în parc la tobogane așa că îl urmărim îndeaproape ca să evităm micile conflicte.