An Nou

Am trecut în 2013 și sperăm să avem parte, printre altele, de un an mai bun pentru Tudor – să fie sănătos în primul rând și să progreseze frumos. Deocamdată, suntem într-o nouă etapă a mușcatului – are o preferință pentru mâinile/fața noastră și când ne prinde ne capsează.. o fi el drăgălaș dar la un moment dat devine dureroasă faza și îi cerem să înceteze. Șoc și durere citim în ochii lui dar ne ținem tari pe poziție și micuțul renunță. Pe moment adică.. Are 3 măsele noi, probabil urmează să-i mai apară și altele și din cauza asta ne alintă astfel.

O primă realizare am avut deja pe acest an, am reușit să-i facem vaccinul Priorix tetra, până la 2 ani ne mai liniștim puțin.

Tudor a gustat mierea dar nu pare să îi placă în mod deosebit.. a încercat-o fix cum o mâncam eu la momentul respectiv adică pe pâine prăjită cu unt. Nu s-a înecat, nu a protestat în nici un fel.. altă dată a mâncat cu mine macaroane cu brânză. La fel, totul a decurs fără probleme, semn că atunci când dorește el să mestece se poate. În rest, mănâncă bine ca de obicei și are un somn ziua a cărei durată variază între 0 oră jumate – două ore și un pic.

Înțelege destul de multe din ce îi spunem/cerem să facă, dar alege să execute fix ce îi convine lui.. în special cu interdicțiile avem o problemă: îi spui Nu, se uită fix în ochii tăi, zâmbește angelic și încearcă iar, mai precaut și așteptând reacția noastră.. un năzdrăvan.

Noutatea ultimelor zile este că a descoperit căștile la calculator și clipurile baby Einstein pe youtube. Unele îl captează mai mult, altele deloc dar un clip anume (baby Beethoven) are un efect interesant: în maxim 10 minute doarme ca un bebe mic în brațele mele. Vom trece linkul la favorite..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.