Primele noastre vise cu Tudor – cele pe care ni le amintim desigur – sunt aceastea: Tati, mi-e foame (pentru Dan) și Mami, hai la teatru (pentru mine). Evident, am sumarizat putin… De faptul că este un dovlecel mâncăcios și pofticios, nu se mai îndoiește nimeni, micuțului i s-a dus vestea jumatate de țară. Ei bine, azi, gălușca a avut primul contact cu teatrul. O trupă de teatru pentru copii a performat azi la creșă, l-am înscris și pe micuț, iar Tudor a urmărit sceneta captivat. Nu a plâns, nu s-a zbătut, a rezistat până la final.. o fi vreun semn, îl facem actor sau critic de film.
De când am revenit de la munte, lui Tudor i s-a modificat ritualul de seară. În primul rând, încercăm să-l culcăm puțin mai târziu, în jur de 8:30, pentru că mai devreme nu i se face somn. Apoi, începe să țipe și să plângă isteric dacă cumva ieșim din cameră după ce și-a mâncat el laptele – cum am făcut până acum, începând cu vârsta de 5 luni. Practic, nu mai adoarme singur. Nu trebuie să facem nimic special – cântat, legănat etc – doar să stăm lângă pătuțul lui; stă cu ochii pe noi ca pe butelie. Nu știu dacă este o fază normală pentru această vârstă sau dacă s-a speriat de ceva la munte într-o seară.. cert e că ar fi de dorit să-i treacă cât mai repede.