Azi a fost o zi importantă în istoria mea de bebeluș de aproape 6 luni. După ce m-am rostogolit până m-am plictisit, am zis că este momentul să încerc ceva nou: m-am opintit puțin, m-am întins până m-am prins cu mânuțele de marginea pătuțului, m-am împins în genunchi și.. m-am ridicat în picioare în pătuț. Toată lumea a sărbătorit momentul istoric: mami m-a filmat, buni m-a pupat, bona m-a lăudat, iar tati… a coborât pătuțul cu un nivel. Of, aveam și eu o perspectivă nouă asupra camerei, acum trebuie să o iau de la capăt. Dar e și mâine o zi.
Dap, de câteva zile am o bonă care se îngrijește de mine. Deocamdată e în probe, așa spune mami, că vrea să se asigure că cea mai mare comoară a ei (adică eu, Tudor) este pe mâini bune. Vom vedea.
Update 22 Martie: Reușesc să stau în picioare vreo 2 secunde fără sprijin, apoi mă prăbușesc ca o plăcințică. Nu-i nimic, perseverez.
Domne, esti un bebe voinic, e clara treaba!
Super faza cu blogul, mult succes in continuare si putere de scris! (ce chestie, n-as fi zis ca poti sa scrii dar nu esti capabil sa mergi…..minunile astea)