O bună perioadă de timp, Tudor a exersat mersul de-a bușilea. Nu i-a reușit prea bine, fundulețul e greu și îl trăgea în jos, piciorușele îi mai alunecau în spate și de multe ori ajungea să se deplaseze în spate ca racul, spre amuzamentul tuturor. De câteva zile, a renunțat și s-a axat pe ceva mai provocator pentru el și pentru cei din jur: ridicatul în picioare sprijinit de pătuț, de canapea sau de picioarele lui buni, în funcție de împrejurări. A văzut că se poate așa că acum se ridică tot timpul și nu mai stă o clipă locului. Pentru cine nu l-a văzut desfășurându-se, trebuie spus că odorul nostru se comportă ca un iepuraș Duracell dopat cu Red Bull junior: se răsucește, se târăște, sare ca broasca, se ridică în picioare, cade precum plăcinta și o ia de la capăt. Așa se face că în scurt timp pătuțul a devenit insuficient, micuțul aspiră să exploreze mocheta, fotoliile, biblioteca, în principiu orice intră în raza lui vizuală.
Imediat încântarea noastra s-a transformat în preocuparea pentru siguranța copilului în afara pătuțului. Truse de securizat prizele și colțurile de mobilă știam că există, dar eu doream în plus niște gărdulețe sau panouri cu care să delimitez o parte din cameră și să improvizez un țarc de joacă. Zis și făcut, m-am apucat de căutat pe net și am descoperit o mulțime de gărdulețe și țarcuri de joacă: modele diferite, culori diferite, prețuri diferite – majoritatea destul de mari. Rămâne de văzut acum dacă voi găsi unul potrivit pentru micuțul meu. În orice caz, pernele de prin casă rămân mereu o alternativă de nădejde.