Tudor, un omuleț drăgălaș de altfel și plin de calități, are totuși 2 defecte. Mici, mici dar totuși defecte: are momente când nu ascultă/nu face ce îi spui și refuză/amână folosind orice pretext să facă curat printre jucării. ,,Tudor, te mai dai o dată pe tobogan și apoi mergem acasă,,. ,,NU!,, răspunde micuțul, zâmbind șăgalnic și continuă să se joace la tobogan. În același timp, te urmărește cu privirea, să fie pe fază dacă cumva te apropii de el prea mult să-l duci acasă de-o aripă. ,, Tudor, strânge jucăriile aruncate pe jos!” ,,Mama, planul meu era să le strângi tu” declară el cu nonșalanță sau amână momentul pentru după când va termina…orice face el în momentul respectiv. În astfel de situații, șantajul funcționează uneori, alteori este suficient să-i mai spui o dată și se conformează, iar câteodată nu merge nici o abordare pacifistă și trebuie să fim mai fermi – caz în care se lasă cu țipete și scâncete. În orice caz, răbdarea noastră este testată sistematic.
De ce? Pentru că..
Etapa lui De Ce? a debutat de ceva timp și se manifestă în forță. Vorbește mult, clar și pune întrebări încuietoare. Ultima nedumerire de ieri: de ce au casele acoperiș? Ca să ne ferim de ploaie am spus noi, în pană de idei. Păi, a continuat Tudor, eu vreau să dăm acoperișul jos după ce se termină ploaia ca să văd cerul. Ok, hai să vedem cum răspundem la asta.. Îmi place că face asocieri și are logică în afirmații, plus că ține minte întâmplari din zilele precedente.
Am mers în parc, am închiriat o bicicletă cu 3 locuri și ne-am plimbat jumătate de oră. Tudor a stat confortabil așezat între noi 2 și a vorbit tot timpul. De ce apeși pedala? De ce mergem aiurea pe aici? Da, aiurea, așa a spus pentru că ne plimbam pe alei, fără o țintă anume adică. De ce nu pot și eu să țin volanul? Vreau să țin volanul etc. După jumătate de oră, nu știu ce ne durea mai tare: picioarele sau capul. Discursul a culminat cu replica din final. Am coborât din bicicletă, iar Tudor a declarat solemn: Am obosit, hai să mergem acasă.
Încercăm să ne ținem în continuare de programul de seară și la 9:30 maxim să fie în pătuț. Mai nou, se implică și el în prepararea laptelui și este foarte dedicat activității. Am inserat în ritual povestea de seară (și ar fi bine ca versiunile de la o seară la alta să coincidă pentru că altfel te corectează) și uneori și un cântecel urmat de o ședință de mângâiat/masaj; când începe să-l ia somnul, te concediază fără menajamente: gata!
Am revenit
După o perioadă de aproximativ 5 luni necesară pentru vindecare și recuperare, Tudor a revenit.
La începutul lunii Mai, a avut loc primul contact cu olița mai decis și mai organizat. Tudor a fost destul de receptiv și după câteva zile cerea numai oliță și refuza pampersul. Acum, mai stă cu pampersul doar la somn și este mult mai comod așa pentru toată lumea.
Vorbește mult și destul de clar, cântă și dansează; îi place foarte mult să asculte cântecele pe tableta, mai ales că are el posibilitatea să butoneze după pofta inimii. A mers la mare la bunici vreo 2 săptămâni și s-a întors ciocolatiu și delicios; tot acolo a învățat să spună povestea Capra cu 3 Iezi printr-o scenetă cu animalele de pluș. O iubește pe mamaia Ani pentru că este ca o pernuță moale și pe tata Dan pentru că este ca o pernuță tare. De ce este Dan pernuța tare? Tudor explică: pentru că este bărbat – evident, de ce nu m-am gândit la asta.
A revenit la escaladarea toboganelor și a leagănelor, motiv pentru care acumulează julituri și vânătăi.
Începe să-și conștientizeze mai bine stările. Are perioade când este trist sau meditativ, are momente când este supărat sau enervat – ca să-l citez. Mai nou este și posesiv cu noi și o arată puternic. Eram odată în parc iar Tudor se juca la nisip cu o fetiță. Jucat împreună este mult spus, fiecare își manevra propriile lopățele dar stăteau aproape unul de altul și mai schimbau câte un cuvânt uneori. La un moment dat, fetița ia o formă de nisip- tortul făcut de ea – și mi-l aduce mie. Tudor o urmărea din priviri, suspicios. Când a văzut-o lângă mine, se ridică rapid și vine la noi alergând și țipând: Pleacă de aici, este mama mea, să nu te mai duci la ea! Evident că apoi nici nu a mai vrut să se apropie de fetiță, să se joace împreună.
La grădiniță, Tudor a legat o prietenie strânsă cu alt băiețel din grupă – Luca. Se îmbrătișează și se pupă când se revăd după o pauză mai lungă, iar în unele dimineți el este singurul motiv pentru care Tudor acceptă să se îmbrace pentru grădiniță. Mai nou, Luca are un frățior, iar în capul lui Tudor cele 2 noțiuni – prieten și frate – încep să se confunde. Astfel încât, Luca este prietenul lui în unele zile, iar în altele este fratele lui. Am încercat noi să-i explicăm diferența, nu știu cât de înțeleși am fost. De vreo 2 ori, dimineața, când l-a găsit pe Luca jucându-se cu alți băieței mai mari, Tudor l-a lovit.. posesiv tare micuțul nostru.
Din Septembrie, încep la grădiniță orele opționale- germană, sport, dans, lecții de calculator etc, engleza este inclusă automat în program, 3 ore pe săptămână. Probabil vom opta și noi pentru sport sau dans, trebuie să ne consultăm cu Tudor mai întâi.
Repetitii de orice fel
Ferberuit la 2 ani+? Ei bine, se poate. Mai ales cand ai una bucata plod mic si dragalas care se lipeste de tine inainte de culcare, isi bea lapticul si apoi te urmareste cu ochi de vultur sa vada daca pleci din camera sau il pazesti pana adoarme. Iar daca vrei sa iesi, chin si durere, tipa din toti rarunchii si suspina greu.. intram panicati in camera- ce a patit copilul, ce il doare ? Iar el se potoleste brusc, zambeste cu gura pana la urechi , cu o privire plina de sotii si intinde manuntele rotunde sa-l mangai, sa-l iei in brate. Santajist sentimental mic si irezistibil.. n-avem ce face, il transmutam in camera noastra, unde profita la maxim de spatiul marit si se intoarce si se suceste pana ocupa mai bine de jumatate din pat si parca tot i-ar mai trebui. Dupa cateva seri petrecute astfel, evident ca revenirea e dificila la ritualul aplicat cu succes mai bine de 2 ani.
Ora de culcare s-a devansat repede si sigur, a ajuns la 9-9 :30 in doar cateva zile. Micutul nu mai este la fel de obosit, in mare parte si din cauza vremii urate si friguroase care ne impiedica si pe noi si cresa sa-l scoatem pe afara. Oricat ar alerga prin casa, nu e suficient ; in plus are chef de uitat la TV, la desene animate (Goofy si Scooby Doo sunt ultimele preferinte) si apoi la 9 seara este ca si fresh.
Prichindelul este alintat foc ; daca este odihnit, este cooperant si rasfatul nu este o problema. Daca este obosit insa, devine usor irascibil si nu mai asculta nimic din ce-i spui sau te ignora pur si simplu. Nu prea stiu cum sa ne descurcam cu situatiile astea, experimentam si noi. Prima data, explicam, aratam ; a doua oara la fel, a treia oara isi ia palma la pampers sau trece la colt 1 minut.
Dependenta de mine se manifesta iar si puternic ; se lipeste de mine, ma urmareste oriunde merg (bucataria sau baia nu reprezinta piedici reale pentru el), ma striga mereu daca nu suntem in aceeasi camera, vrea sa facem totul impreuna. E dragalas si obositor in acelasi timp.
Pentru Craciun, gradinita s-a gandit sa organizeze o mica serbare, iar grupa lor pregateste un mic spectacol – Dansul Fulgilor de Nea.. sau ceva asemanator. Pentru asta, fac repetitii regulat, li se pune muzica iar Miss danseaza in fata grupului. Prichindeii incearca sa o imite, fiecare in felul lui, fetitele miscandu-se vizibil mai coerent si mai gratios decat baieteii. Rezultatul ? un haos simpatic, fiecare se misca cum ii vine si cum ii iese.
Rezistența la schimbare
Este rezistența la schimbare o caracteristică umană? Este! Se putea ca Tudor să facă excepție? Nu se putea!
La creșă, s-a organizat o mini serbare de Halloween și toți copii au fost invitați să vină costumați sau să aducă un obiect specific sărbătorii. Noi am luat un balon dovleac și niște antene de albină și l-am invitat pe Tudor să le încerce. Evident micuțul a refuzat cu desăvârșire, nici nu vroia să le atingă, fugea când ne apropiam de el . Dimineața la creșă, toate fetițele (pentru că doar ele sosiseră) veniseră cochete, costumate în dovlecei, balerine, dansatoare etc. Tudor avea un balon. Evident, la o săptămână după eveniment, micul poznaș s-a obișnuit singur cu antenele atât de tare încât le poartă în fiecare seară, se admiră în oglindă și râde încântat.
Tudor este un năzdrăvan și jumătate, din când în când vine julit sau zgâriat de la creșă pentru că se tot împinge cu ceilalți băieței. Nu că fetele ar face notă discordantă, când își dispută o jucărie se căpăcesc fără discriminare.
Muzica rămâne una dintre preocupările constante , mai nou ia 2 creioane și lovește cu ele în calorifer sau în mobilă și este convins că așa cântă la tobă.. în paralel, unul dintre noi trebuie să cânte la chitară. În ultimul timp, ca rezultat al activităților de la creșă, îi place să (dez)lipească chestii. Desenează bine cercuri, mai mari sau mai mici, iar când l-am întrebat ce face acolo, a zis că o desenează pe Scupița Loșie.
Tudor redescoperă filmulețul Baby Einstein cu animale la fermă dintr-o altă perspectivă; este atent la cuvintele pronunțate în engleză și încearcă să le reproducă. Este mai curios la ce se întâmplă în jurul lui, de multe ori ne întreabă Ce facem? sau Ce-i asta?
Într-un weekend, am fost în vizită la bunici și a rezistat nesperat de bine drumului de 4h +. A dormit ca de obicei dar a avut mai multă răbdare în mașină, și-a făcut singur de lucru cu jucăriile/cărțile din dotare, a cântat. La bunici, a descoperit niște cărți noi, a făcut multe vizite și a savurat cu plăcere struguri din grădină.