Multe și mărunte

Multe s-au petrecut în ultima lună.. pe partea pozitivă, avem progresele făcute de prichindel: știe să imite și recunoaște câteva animale, își cunoaște fața (nas, gură etc), mâna și piciorul, arată câți ani are, răspunde la mai multe comenzi simple. Preferata lui este hai la pa-pa, în secunda 2 este în fața ușii de la bucătărie.  Îi place teribil să îi citești, are multe cărticele acum, se înființează la tine cu câteva una pe rând și îți cere să i le povestești. Are un scăunel mic, pe care îl plimbă prin casă ca pe un cărucior și a început să-și construiască singur piramidă din 2 cuburi. Dan încearcă să-l învețe un obicei drăgălaș să ne pupe înainte de culcare și de cele mai multe ori îi reușește. Am început să îl lăsăm la desene animate în timpul zilei, de obicei când îl aburim sau dacă este tare irascibil.. acest lucru nu se întâmplă însă prea des și nici prea mult, în general se plictisește oricum și de desene și începe să facă altceva. Una peste alta, când este bine dispus și se simte bine, gălușca este o încântare.

Pe partea mai puțin favorabilă avem starea lui de sănătate: în ultimele 2 săptămâni l-a chinuit o otită medie, a făcut febră și l-am tratat cu antibiotic 10 zile. Asta desigur combinat cu antitermice, aburit pe nas, picături în nas și aspirat.. începuse mititelul să plângă doar când zărea picăturile. Aburitul l-a suportat bine, poate și din cauză că îl țineam la tv. După n vizite la orl, în sfârșit s-a vindecat se pare, au rămas câțiva mucișori și o ușoară răgușeală uneori, probabil vom scăpa și de ele în timp. Acum ne pregătim psihic pentru o mică intervenție chirurgicală.

În privința mâncatului, este un ștrengar și jumătate: dacă are el chef sau îi este foame, mănâncă orice îi dai, indiferent dacă este mărunțit mic-mic sau nu; dacă nu are el chef însă nu mestecă nicicum și scoate afară mâncarea.. nu știu cum să facem să învețe mai repede să mestece. Cu apetitul stă bine în general, i-am dat și i-a plăcut pâine înmuiată în ciorbă de perișoare, sarmale și murături. Este un mic gurmand.

Somnul pe timpul zilei este o provocare, nu are nici acum un program bine stabilit și de cele mai multe ori adoarme legănat cu pernuța în pătuț; la creșă nu a mai ajuns de 2 săptămâni și se pare că nu va ajunge nici perioada următoare, o cam plătim degeaba dar nu avem alternativă. Dinți noi nu i-au mai apărut, tot 8 are, dar așteptăm premolarii.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.