Blogul lui Tudor

Anul acesta în Septembrie, planetele s-au aliniat și noi am sărbătorit ziua lui Tudor pe plaja turcească, însoțiți de tataia Ovidiu.

A fost o excursie-experiment, cam totul a fost nou iar ce era consacrat în rutina zilnică a fost testat. Dar să începem cu începutul: am plecat cu mașina dimineața la ora 5, Tudor s-a trezit de-a binelea când l-am ridicat din pătuțul lui dar în mașină a adormit la loc liniștit. Pe drum, a fost neașteptat de cuminte și înțelegător: s-a jucat cu mașinuțele și a răsfoit cărțile luate pentru drum, a cântat și s-a uitat pe geam. La sfârșitul călătoriei, trăgând linie, am ajuns la concluzia surprinzătoare că n-am făcut nici o pauză special pentru Tudor, a suportat foarte bine drumul lung și nu s-a plictisit.

Ora de culcare seara s-a decalat ajungând aproape de 22.00. După cină, mergeam de obicei la o plimbare pe faleză, apoi reveneam în cameră pentru lapte și povestea de seară. Tudor a dormit cu tataia Ovidiu, ceva nou pentru el, dar s-a adaptat minunat și s-a bucurat: bunicul era solicitat zilnic pentru povești, mângâiat și călărit pe spate. Somnul de prânz a fost obligatoriu și necesar, după plaja și bălăcitul de dimineață ajungea frânt de oboseală și dormea aproximativ 2 ore.

I-am luat colac micuțului și i-a plăcut teribil să stea în apă: dădea din mâini și picioare și înota până la noi sau lenevea pe spate dirijând o orchestră imaginară.  De ziua lui, i-am făcut o surpriză plăcută și am mers la Aqua Parkul din stațiune. A fost încântat, s-a dat pe tobogane curajos și curios, s-a stropit și s-a fugărit cu o fetiță turcă fără să înțeleagă o iotă din ce spunea ea. După-masă când valurile mării erau mai mari, Tudor se mobiliza să le înfrunte după ce își arăta, încorda și pupa bicepșii. Așa cică face ariciul.

Cu prilejul acestei excursii, am încercat să-i explicăm conceptul de altă limbă sau limbă străină. Rezultatul a fost că ne-a pus pe toți să-i arătăm limba ca să vadă dacă e diferită. El a fost dezamăgit că avem limbile asemănătoare, iar pentru noi a fost clar că nu a priceput nimic.

Singura problemă cu care ne-am confruntat în această excursie a fost mâncarea. A fost multă, variată și gustoasă dar Tudor vroia doar pilaf sau paste sau amândouă. Noi am vrut să ținem cont de dorința exprimată de mititel și rezultatul a fost că, după 3 zile, cumpăram supozitoare de la farmacie – se constipase prințul. A testat deserturile turcești, dar a preferat și a cerut apoi doar un tip de prajitură, un fel de cornuleț însiropat.

În rest, a ascultat de noi într-o manieră rezonabilă, ne-am mai și certat pe alocuri, a primit și câteva pălmuțe pe fund dar ne-am și alintat. A fost o încercare cu destule reușite dar și cu lucruri de reținut și îmbunătățit pentru viitor.

Tudor, un omuleț drăgălaș de altfel și plin de calități, are totuși 2 defecte. Mici, mici dar totuși defecte: are momente când nu ascultă/nu face ce îi spui și refuză/amână folosind orice pretext să facă curat printre jucării. ,,Tudor, te mai dai o dată pe tobogan și apoi mergem acasă,,. ,,NU!,, răspunde micuțul, zâmbind șăgalnic și continuă să se joace la tobogan. În același timp, te urmărește cu privirea, să fie pe fază dacă cumva te apropii de el prea mult să-l duci acasă de-o aripă. ,, Tudor, strânge jucăriile aruncate pe jos!” ,,Mama, planul meu era să le strângi tu” declară el cu nonșalanță sau amână momentul pentru după când va termina…orice face el în momentul respectiv. În astfel de situații, șantajul funcționează uneori, alteori este suficient să-i mai spui o dată și se conformează, iar câteodată nu merge nici o abordare pacifistă și trebuie să fim mai fermi – caz în care se lasă cu țipete și scâncete. În orice caz, răbdarea noastră este testată sistematic.

Etapa lui De Ce? a debutat de ceva timp și se manifestă în forță. Vorbește mult, clar și pune întrebări încuietoare. Ultima nedumerire de ieri: de ce au casele acoperiș? Ca să ne ferim de ploaie am spus noi, în pană de idei. Păi, a continuat Tudor, eu vreau să dăm acoperișul jos după ce se termină ploaia ca să văd cerul. Ok, hai să vedem cum răspundem la asta.. Îmi place că face asocieri și are logică în afirmații, plus că ține  minte întâmplari din zilele precedente.

Am mers în parc, am închiriat o bicicletă cu 3 locuri și ne-am plimbat jumătate de oră. Tudor a stat confortabil așezat între noi 2 și a vorbit tot timpul. De ce apeși pedala? De ce mergem aiurea pe aici? Da, aiurea, așa a spus pentru că ne plimbam pe alei, fără o țintă anume adică. De ce nu pot și eu să țin volanul? Vreau să țin volanul etc. După jumătate de oră, nu știu ce ne durea mai tare: picioarele sau capul. Discursul a culminat cu replica din final. Am coborât din bicicletă, iar Tudor a declarat solemn: Am obosit, hai să mergem acasă.

Încercăm să ne ținem în continuare de programul de seară și la 9:30 maxim să fie în pătuț. Mai nou, se implică și el în prepararea laptelui și este foarte dedicat activității. Am inserat în ritual povestea de seară (și ar fi bine ca versiunile de la o seară la alta să coincidă pentru că altfel te corectează) și uneori și un cântecel urmat de o ședință de mângâiat/masaj; când începe să-l ia somnul, te concediază fără menajamente: gata!

După o perioadă de aproximativ 5 luni necesară pentru vindecare și recuperare, Tudor a revenit.

La începutul lunii Mai, a avut loc primul contact cu olița mai decis și mai organizat. Tudor a fost destul de receptiv și după câteva zile cerea numai oliță și refuza pampersul. Acum, mai stă cu pampersul doar la somn și este mult mai comod așa pentru toată lumea.

Vorbește mult și destul de clar, cântă și dansează; îi place foarte mult să asculte cântecele pe tableta, mai ales că are el posibilitatea să butoneze după pofta inimii. A mers la mare la bunici vreo 2 săptămâni și s-a întors ciocolatiu și delicios; tot acolo a învățat să spună povestea Capra cu 3 Iezi printr-o scenetă cu animalele de pluș. O iubește pe mamaia Ani pentru că este ca o pernuță moale și pe tata Dan pentru că este ca o pernuță tare. De ce este Dan pernuța tare? Tudor explică: pentru că este bărbat – evident, de ce nu m-am gândit la asta.

A revenit la escaladarea toboganelor și a leagănelor, motiv pentru care acumulează julituri și vânătăi.

Începe să-și conștientizeze mai bine stările. Are perioade când este trist sau meditativ, are momente când este supărat sau enervat – ca să-l citez. Mai nou este și posesiv cu noi și o arată puternic.  Eram odată în parc iar Tudor se juca la nisip cu o fetiță. Jucat împreună este mult spus, fiecare își manevra propriile lopățele dar stăteau aproape unul de altul și mai schimbau câte un cuvânt uneori. La un moment dat, fetița ia o formă de nisip- tortul făcut de ea – și mi-l aduce mie. Tudor o urmărea din priviri, suspicios. Când a văzut-o lângă mine, se ridică rapid și vine la noi alergând și țipând: Pleacă de aici, este mama mea, să nu te mai duci la ea! Evident că apoi nici nu a mai vrut să se apropie de fetiță, să se joace împreună.

La grădiniță, Tudor a legat o prietenie strânsă cu alt băiețel din grupă – Luca. Se îmbrătișează și se pupă când se revăd după o pauză mai lungă, iar în unele dimineți el este singurul motiv pentru care Tudor acceptă să se îmbrace pentru grădiniță. Mai nou, Luca are un frățior, iar în capul lui Tudor cele 2 noțiuni – prieten și frate – încep să se confunde. Astfel încât, Luca este prietenul lui în unele zile, iar în altele este fratele lui. Am încercat noi să-i explicăm diferența, nu știu cât de înțeleși am fost. De vreo 2 ori, dimineața, când l-a găsit pe Luca jucându-se cu alți băieței mai mari, Tudor l-a lovit.. posesiv tare micuțul nostru.

Din Septembrie, încep la grădiniță orele opționale- germană, sport, dans, lecții de calculator etc, engleza este inclusă automat în program, 3 ore pe săptămână. Probabil vom opta și noi pentru sport sau dans, trebuie să ne consultăm cu Tudor mai întâi.